Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub aripa protectoare a regelui Ferdinand. „Nu avem de dat nimic, nici măcar un rege”
După prăbușirea imperiilor german, austro-ungar și rusesc și în fața amenințării crescânde a Rusiei Sovietice, Europa Centrală și de Est s-au confruntat cu o perioadă de instabilitate politică și socială. În acest context, în decembrie 1919, clasa conducătoare maghiară a inițiat demersuri pentru a convinge România să accepte unirea Ungariei sub conducerea regelui Ferdinand I. Propunerea, deși pare incredibilă astăzi, a fost o realitate a vremii, demonstrată de documente și corespondențe oficiale.
Telegrama lui Iuliu Maniu
În volumul „Cartea de aur a Centenarului Marii Unirii”, sociologul Bogdan Bucur și istoricul Ioan-Aurel Pop au adus în atenție o telegramă trimisă pe 3 decembrie 1919 de către Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, către ministrul afacerilor străine al României, Nicolae Mișu. Telegrama relata o discuție cu un avocat din Budapesta, care susținea că majoritatea intelectualilor maghiari și a membrilor camerei avocațiale din Budapesta doreau să pună coroana Sfântului Ștefan pe capul regelui Ferdinand al României. Aceasta reprezenta o încercare disperată a maghiarilor de a obține stabilitate și protecție într-o perioadă de haos politic.
Detalii uluitoare din telegramă
Telegrama primită de Iuliu Maniu de la dr. Ioan Erdélyi, reprezentantul Consiliului Dirigent la Budapesta, menționa că „majoritatea însemnată a intelighenției de obârșie curată maghiară” și „majoritatea camerei avocațiale din Budapesta” doreau unirea sub coroana regelui român. Această inițiativă a fost considerată uluitoare, având în vedere istoricul conflictual dintre cele două națiuni. Dr. Erdélyi cerea îndrumare de la Iuliu Maniu, care la rândul său informa guvernul central de la București despre această propunere neobișnuită.
Suportul și opoziția liderilor maghiari
Istoricul Mihail Sturdza, în memoriile sale, menționează că trei lideri maghiari importanți – conții Bethlen, Teleki și Bánffy – au fost favorabili acestei alianțe. Aceștia erau îngrijorați de instabilitatea creată de prăbușirea imperiilor și de amenințarea sovietică. În același timp, Sturdza notează că, în timp ce regele Ferdinand și regina Maria priveau cu simpatie această idee, premierul Ionel Brătianu s-a opus categoric.
Continuarea negocierilor și reacțiile internaționale
Negocierile privind uniunea personală dintre Ungaria și România au continuat și după retragerea armatei române din Budapesta, în toamna anului 1919. În februarie 1920, guvernul de la Belgrad s-a arătat îngrijorat de acest proiect, iar în 1921 discuțiile au fost reactivate. Ministerul Britanic de Externe a cerut detalii reprezentantului său în România, iar generalul american Harry Hill Bandholtz, aflat în Budapesta, a menționat într-o telegramă către superiorii săi că principele Carol al României s-ar fi lăudat că va fi regele Ungariei.
Statutul special al Transilvaniei
Conform rapoartelor diplomatice, în cadrul acestei uniuni, Transilvania ar fi avut un statut special, cu Ferdinand ca rege al ambelor state. Cu toate acestea, adversitatea româno-maghiară și fidelitatea unor cercuri maghiare față de dinastia de Habsburg au făcut ca această propunere să rămână utopică. Traian Stârcea, ministrul român la Budapesta, opina că în cadrul planului menționat se preconiza o Transilvanie autonomă, cu Ferdinand ca rege și al Ungariei.
O uniune personală controversată
Tratativele pentru unirea Ungariei cu România sub conducerea regelui Ferdinand au continuat în diverse forme. S-a discutat inclusiv posibilitatea unei căsătorii între una dintre fiicele regelui Ferdinand și un arhiduce de Habsburg, pentru a facilita instalarea unui monarh român pe tronul Ungariei. Contele Bánffy Miklós a negociat la Sinaia timp de două săptămâni cu regele României chestiunea uniunii personale. Cu toate acestea, în fața adversităților politice și culturale, aceste negocieri nu au dus la un rezultat concret.
Refuzul românilor
În cele din urmă, ideea unei uniuni personale a fost respinsă de autoritățile românești. Nicolae Iorga, intervievat de un ziarist polonez despre posibilitatea acestei uniuni, a răspuns în primăvara anului 1923 că românii nu au de dat nimic Ungariei, „nici măcar un rege”.
Propunerea din 1919 de unire a Ungariei cu România sub conducerea regelui Ferdinand rămâne un episod fascinant și controversat din istoria celor două națiuni. Contextul instabilității politice și sociale, împreună cu frica de extinderea influenței sovietice, a determinat elitele maghiare să caute soluții neobișnuite pentru a asigura viitorul țării lor. Deși ideea a fost respinsă în cele din urmă, ea rămâne un exemplu elocvent al complexităților și paradoxurilor din istoria Europei Centrale și de Est.